Gabriela, o tânără în vârstă de 22 de ani, și-a găsit sfârșitul într-un mod tragic. A murit strivită de un tren, în propria maşină, la o trecere de cale ferată din Nădab, judeţul Arad.
Tragedia s-a produs marți după-amiază, la o trecere de cale ferată. Martorii aflați la fața locului au mărturisit că înainte de accident, tânăra, aflată la volanul unui autoturism marca Volkswagen Golf, a oprit regulamentar, iar în momentul în care s-a apropiat de calea ferată trenul ar fi accelerat inexplicabil.
Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic ca să-i salveze viața Gabrielei, în ciuda eforturilor depuse. Tânăra a fost strivită de tren, iar autoturismul a fost făcut zob.
„În jurul orei 16, polițiștii Orașului Chișineu-Criș au fost sesizați despre producerea unui accident feroviar în localitatea Nădab, județul Arad. Din cercetări a reieșit că o femeie de 22 de ani, din localitatea Nădab, care conducea un autoturism pe D.N.79, a intrat în coliziune cu un tren regional care se deplasa dinspre Timișoara spre Oradea.
În urma impactului a rezultat decesul conducătoarei autoturismului care se afla singură în vehicul. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale care se impun”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad.
Gabriela era apreciată și îndrăgită de toți oamenii care o cunoșteau. Tânăra trăia o frumoasă poveste de dragoste de câțiva ani, iar săptămâna viitoare urma să se căsătorească cu alesul inimii sale. Din păcate, însă, viitorul soț se pregătește acum să o conducă pe ultimul drum. Familia și apropiații nu-și pot reveni din șocul suferit.